Fobia mea

  Nu stiu daca v-am zis vreodata ca am o oroare de rozatoare mici si perusi. Rozatoare mici, adica orice animal mai mic de 20cm, topaie, alearga destul de repede si mananca legume uscate. Hamsteri, dihori, chinchille...astea. Si papagali mici. Sunt ok cu ele atata timp cat sunt inchisi undeva de unde nu pot sa iasa singuri. Sa nu ma atinga altfel se lasa cu lesin, puls accelerat si transpiratie. Da, stiu ca probabil radeti de mine si ziceti ca e stupid. Pur si simplu nu-mi plac si imi creeaza o stare maxima de discomfort.

  Sora-mea avea hamsteri. Si cand nu era ea acasa sa le schimbe rumegusul din acvariul lor, faceam eu asta. Evident fara sa pun mana pe ei. Aveam o cutie mica de plastic si ii prindeam la colt, ii ridicam cu cutia si le puneam un capac sa nu fuga. Capac cu gauri. Nu sunt criminala. Nu imi place sa ii ating cu mai mult de un deget sau sa ma atinga, dar ma uitam la ei cat erau de destepti si incercau sa evadeze.

  Cu perusii am descoperit acum vreo 4 ani ca imi displace atingerea lor. Eram la mare si s-a gandit unul ca daca tot am zis ca e dragut papagalul ala, sa il ia sa mi-l aseze pe umar. Moment in care am inceput sa transpir si sa ii zic ca daca nu il ia in 3 secunde de pe umarul meu, nu mai raman nici pene din el.

  Acum vreo 2 saptamani m-am dus la o prietena. Are chinchilla. Skippy ii e numele. Ne-am strans sa jucam Munchkin. Ajung la ea, si imi zice sa n-o calc ca se plimba prin camera. Mkey, fara panica. Inca nu vazusem pe unde e. Se juca pititea singura. Imi las geanta pe pat si ma asez pe un scaun. "Sa inceapa jocul ! :D"
  Deodata apare chinchilla aia care alerga ca o descreierata si se ascundea pe sub dulapuri. "E ok, nu e aproape de mine. Calm si continua sa joci."  De nicaieri iese si incepe si face parkour prin camera, dupa care se urca pe pat. "E ok. Nu vine la oameni panicati" Se urca pe geanta mea, miroase, vede ca nu e nimic de mancat si probabil miroase prea uman ca sa manance si se concentreaza pe altceva. Cu un deget ii ating urechile si o scarpin putin. "Soooo fluffffyyyyyyyy."

  Acest mic episod de dragalasenie trece instant cand rozatoarea incearca sa ajunga in bratele mele. Ca ii place sa se urce in bratele oamenilor. In momentul ala sar de pe scaun si ii zic gazdei mele, pe un ton cat se poate de calm, cel putin asa cred ca a fost tonul meu, sa o prinda si sa o puna in cusca ei. Cusca - care apropo, are dimensiunile unei masini de spalat automata. Un midget ar putea locui linistit acolo.
  A tot incercat sa-mi zica ca nu face nimic, ca e cuminte ca bla bla bla...dar eram prea rosie la fata, eram transpirata si imi tremurau mainile ca sa pot intelege acest lucru.

  Prietenul ei imi zice "Nu cred ca unui om ii e frica de ceva atat de mic". Eh uite ca mie imi e.

  Unii oameni au fobie de serpi, de paianjeni mari, in general de animale mare sau lucruri care daca nu te omoara macar te aduc in pragul mortii. Cum ar fi apa, inaltimea, avioanele. Inteleg acele fobii, si asa cum inteleg ca oamenilor le e frica de lucrurile alea asa ar trebui sa inteleaga si ei fobia mea de rozatoare mici si papagali. Mai trist e ca nu are nume fobia mea...cel putin n-am gasit inca.


...


xoxo.
olive